Poveste scurta P2

Se trezise pe podeaua rece. Uitandu-se la ea - constatase ca erau pietre similare cu cele din templul anterior. Sa fi fost acelasi? Sau unul diferit? O nuanta diferita sugera ca era alt templu. Nu existau ferestre, doar candele atarnande de pereti ce straluceau cu o lumina albastra, iritanta pentru ochii sai. Erik se trezise cu o durere de cap nefasta - dar asta nu era prioritatea lui. Se afla in acest templu - tarat de Faranoss pana in el. La asa-zisul “Creator”. Dar cine sa fie acel creator? Sa se fi tinut de cuvant Faranoss? Nu. El n-a crezut.

Bajbaind pe lumina murinda de pe coridoare, observa tot felul de unelte. Cutite cu inscriptii ca cele de pe tavane, cu lamele ca de fierastrau, cu doua seturi de dinti care formau unghiuri drepte, daca era sa fie privite dintr-o parte. Cu siguranta, erau cutite pentru sacrificiu, si alta nu. In momentul in care s-a gandit la asta, a simtit cum I se ridica parul in cap si pe maini. Doar ca, din nou, se auzeau pasi.

Alti pasi.

Mai greoi, mai lenti. Mai puternici. “Asta sa fie Creatorul?”, s-a gandit pentru el insusi. Dar si-a amintit. A venit aici pentru Coroana. Muchia Lunii, cum a fost denumita de majoritatea civilizatiei - nu pentru ca ar fi curbata sau frumoasa, ci pentru ca este asociata cu lunatici si nebuni, cu delir si nebunie - in sens metaforic, Muchia Lunii ar putea insemna maxima nebuniei. Un artefact incuiat in acest templu, care isi alege proprietarul, si il ucide cand nu mai are nevoie de el. Dar Erik era foarte sigur pe el. Era stoic convins ca acel instrument al nebuniei nu il va ucide taman pe el. Si asta s-ar putea sa fie templul? Da. Asta era. Brusc, si-a amintit ce a cercetat. Pietrele usor verzui care alcatuiau podeaua. Poate chiar Coroana era creatorul. Poate acesti nebuni se rugau la Coroana. Si asta a fost momentul de realizare pentru Erik. Fugind de pasi - s-a tarat prin acel templu cum a putut, in fata, si tot mai in fata - lumina pierzandu-se rapid in urma lui, chiar daca el nu era sigur daca cine venea spre el putea sa vada pe intuneric.

A mai mers ce a mai mers, cand s-a impiedicat de niste scari care duceau o idee mai jos. A cazut, rostogolindu-se putin pe ele, strigand pentru un moment, un tipat de sperietura - panicat, crezand ca a cazut in vreo capcana malvolenta a cultistilor. Dar nu. Cand s-a ridicat - cat de repede a putut, cu toate durerile lui, atunci a realizat unde a ajuns. Ochii ii sclipeau cu lumina ce radiau din acel piedestal - in centru. Un piedestal dintr-o marmura neagra, cu crapaturi verzui stralucitoare - la fel de inalt ca si el... Si pe acesta - era taman obiectul cautarii sale.

Coroana.

Cand a intins mana catre ea, o voce puternica si dura a strigat. O voce care parea a fi mai multe voci de tonalitati si frecvente similare ce vorbeau in tandem.

“Stai locului! Vrei sa Il enervezi?!”. Era alt cultist. Si mai inalt, de vreo 2 metri jumatate, cu haine negre precum Faranoss, dar care aveau si mai multe inscriptii pe ele. Albastre - soiuri de rune compuse care alcatuiau diverse efecte magice pentru el. Purta o masca imensa, semanand cu un craniu de cioara cu opt tentacule lemnoase de-a lungul periferiei, simetrice, cu ciocul exagerat de lung si curbat in jos, si prezentand cinci ochi. Doi pe o parte, doi pe alta - al cincilea in frunte, putin mai larg deschis. Acelasi lucru - erau doar cioplituri intr-un os foarte vechi, iar dincolo de ele era doar o negreala - vag observandu-se o culoare albastra unde ar trebui sa fi fost irisul.

Mergea repede spre Erik - ridicand o mana alcatuita doar din oase, cu sapte degete lungi. Imediat dupa asta, aerul s-a aprins in jurul lui Erik, flacari conabii explodand in jurul lui, aruncandu-l prin aer si izbindu-l de scarile din spatele sau. Un sunet dureros scapand din gatul sau, acompaniat de un sunet care s-ar fi intrepretat ca un os rupandu-se. Cultistul a strigat din nou, apropiindu-se de Erik si infigand mana in gulerul lui - ridicandu-l fara niciun fel de efort in aer.

“Unde te crezi? La tine - pe continentul tau de cretini?”

Mainile lui Erik imediat s-au miscat sa le apuce pe ale cultistului. Dar in momentul in care a facut asta, Erik a simtit ceva ciudat. A simtit cum I s-au racit mainile - in momentul in care l-a atins - si a vazut cum incepeau sa se invineteasca. Sangele nu mai circula prin ele. Rapid, a luat mainile de pe el - ochii larg deschisi in oroarea acestui fenomen - uitandu-se la el.

“Nu-.. Nu. Nu intelegi. Coroana m-a chemat aici.”

Cultistul a facut o pauza scurta pana i-a raspuns.

“Cum sa te cheme Coroana aici? Cine te crezi? Nu esti El. Esti un OM. Un om si atat. Un simplu om. Ma uit la tine - si doar asta vad. Cine crezi ca esti tu, ca zeul nostru sa te aleaga?”

“Sunt-...” Si pana sa isi termine propozitia, s-a uitat la Coroana - intinzandu-si mana agil catre ea si agatand-o cu un camp invizibil de forte nefiresti. Repede, a tras-o inspre el - iar cristalele verzi inmarmurite in structura Coroanei s-au aprins vivid, un fulger ramificat sarind din cel mai larg cristal, lovindu-l pe cultist, cat si pe Erik. Cultistul i-a dat drumul - un fum toxic iesind din forma lui din lovitura. Coroana cazuse pe jos cu un sunet ridicat, metalic. Rostogolindu-se putin. Erik a alergat spre ea cat timp cultistul incerca sa-si revina, apucand-o. “-Eriksvar! Tu cine esti?” a intrebat, oarecum inganand ce a spus cultistul mai devreme.

Cultistul s-a oprit. Uitandu-se la Erik. Daca ar fi avut ochi, ar fi fost larg deschisi si uimiti.

“Nu te-.. Nu te omoara?! Cum adica nu te omoara?”

Erik s-a uitat la Coroana pentru un moment, apoi punand-o pe cap fara ezitare. Ochii lui albastru-inchisi s-au schimbat rapid intr-un verde bolnavicios - la fel ca si crapaturile stralucitoare din piedestal, si orice alta tenta de verde din tot templul. Dar nu era in regula, nu complet. Coroana era si ea constienta. Era ‘vie’. In momentul in care Erik si-a pus-o pe cap, a auzit toate vocile din ea. Toti cei care au murit pe acest continent damnat - erau intemnitati in Coroana.

Doar atunci acel cultist si-a dat seama ca Erik intr-adevar... Era destinat sa ia Coroana. Dar nu ii convenea. Si totusi, a vorbit calm de data asta - incercand sa se impace cu ideea ca un muritor a devenit solul unui zeu. Si nu el.

“Eu-... ...Eu sunt Vorvadoss. Vad ca... M-am inselat.” Spusese, inca stupefiat de situatie. Nu ii convenea sa admita ca a gresit.

“Bun. Vorvadoss. De astazi, imi raspunzi doar mie. Si Coroanei. Asta daca nu vrei sa faci si tu parte din colectia ei.”

Vorvadoss a facut o pauza. Era mai rau, acum. Dar a incercat sa isi neglijeze egoul.

“-... Cum spune Vestitorul Coroanei... Asa trebuie sa facem.”

S-a aplecat elegant - abia atunci la aceeasi inaltime cu Erik - la cam 178 cm - incercand pe cat posibil sa se abtina din a il ucide.

“Ce vrei de la mine?”, a continuat Vorvadoss.

“Simplu.”, a raspuns Erik - imediat. “Vreau sa ma razbun.”